Rădăcini relaționale: teoria atașamentului și importanța ei în relațiile tale

Teoria atașamentului, dezvoltată inițial de John Bowlby, afirmă că legătura emoțională formată între copil și îngrijitorii săi principali are un impact profund asupra dezvoltării emoționale ulterioare a acestuia și se reflectă în comportamentul său ulterior. Aceasta teorie susține că această legătură inițială formează baza pe care se construiesc toate relațiile viitoare.

Tipuri de atașament:

Atașament securizant: Copiii care dezvoltă un atașament securizant se simt în siguranță atunci când îngrijitorul este prezent. Sunt supărați în absența acestuia, dar atunci când revine în prezența sa, copilul are o reacție pozitivă și continuă explorarea mediului său. Astfel, copii cu atașament securizant au o “bază” de siguranță, reprezentată de îngrijitor, și astfel se simt încrezători să exploreze lumea, știind că pot conta pe sprijinul acestuia. Ca adulți, aceștia tind să aibă relații stabile și sănătoase, manifestând deschidere și încredere în interacțiunile cu ceilalți.

Atașament anxios-evitant: În cazul atașamentului evitant, copiii pot părea neafectați de prezența sau absența îngrijitorului, iar atunci când acesta revine în prezența lor, tind să evite sau să ignore îngrijitorul, continuând să se joace sau să exploreze fără să solicite consolare sau contact. Acest comportament reflectă o strategie adaptativă dezvoltată ca reacție la lipsa unui răspuns emoțional din parteala îngrijitorului. Ei învață să se auto-consoleze și să se descurce singuri, iar adulții cu acest tip de atașament pot avea dificultăți în a stabili legături emoționale profunde și adesea preferă independența excesivă.

Atașament anxios-rezistent: Copiii cu acest tip de atașament manifestă adesea un nivel ridicat de supărare când îngrijitorul pleacă, iar plânsul și comportamentele de atragere a atenției sunt intense. La reîntoarcerea îngrijitorului, aceștia manifestă rezistență față de îngrijitor și sunt greu de consolat. Acest tip de atașament se caracterizează prin inconsistența răspunsurilor emoționale din partea îngrijitorului, făcând copilul nesigur și mereu anxios cu privire la disponibilitatea acestuia. Adulții care au format acest tip de atașament pot fi prea dependenți de partenerii lor și pot căuta constant validare și atenție.

Atașament dezorganizat: Copiii cu atașament dezorganizat afișează comportamente contradictorii și confuze deoarece au avut îngrijitori extrem de imprevizibili sau au fost în situații traumatizante. Acești copii pot manifesta comportamente extreme, cum ar fi cel de înghețare (freeze), comportamente auto-agresive sau manifestări accentuate de teamă. Ca adulți, pot avea dificultăți semnificative în gestionarea emoțiilor și pot manifesta comportamente impulsive sau dezorganizate în cadrul relațiilor.

    Influența teoriei atașamentului asupra adulților

    “Attachment in Adulthood”, de Mario Mikulincer și Phillip R. Shaver, oferă o privire de ansamblu asupra teoriei și cercetării în domeniul atașamentului la adulți, explorând modul în care experiențele timpurii de atașament influențează structura, dinamica și schimbările în relațiile acestora. Cartea oferă foarte multe informații în acest sens – în loc de concluzie, am inclus doar câteva idei de bază pe acest subiect.

    Astfel, în relațiile de cuplu, adulții cu un atașament securizant tind să formeze relații stabile și pline de încredere. Ei sunt confortabili cu intimitatea și depind reciproc unul de celălalt, în mod sănătos. Spre deosebire de aceștia, adulții cu atașament anxios pot fi prea dependenți de parteneri, având nevoie constantă de validare sau apropiere, sau pot fi constant îngrijorați de posibilitatea de a fi părăsiți.

    În ceea ce privește stilul parental, adulții care au avut un atașament securizant în copilărie sunt mai predispuși să devină părinți sensibili și receptivi față de copii lor. Adulții cu un istoric de atașament anxios pot avea dificultăți în stabilirea unei legături emoționale consecvente cu proprii copii, repetând astfel modelele învățate, cu riscul de a le transmite mai departe generației următoare.

      Referințe:

      1. Bowlby, J. (1969). Attachment and Loss Vol. 1: Attachment. Basic Books.
      2. Ainsworth, M.D.S., Blehar, M.C., Waters, E., & Wall, S. (1978). Patterns of Attachment: A Psychological Study of the Strange Situation. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
      3. Oppenheim, D., & Goldsmith, D.F. (2007). Attachment Theory in Clinical Work with Children: Bridging the Gap between Research and Practice. Guilford Press.
      4. Mikulincer, M., & Shaver, P. R. (2016). Attachment in adulthood: Structure, dynamics, and change (2nd ed.). Guilford Press.

      Body positivity în contextul epidemiei de obezitate

      Mișcarea body positivity, care militează împotriva standardelor nerealiste de frumusețe existente și a discriminării prin promovarea ideii de acceptare și de imagine pozitivă asupra corpului, indiferent de mărime sau aspect (Cohen et al., 2020), a devenit din ce în ce mai populară în ultimii ani. Mișcarea se referă cel mai adesea la aspect sau greutate corporală, dar poate să aibă în vedere și judecăți privind rasa, sexul, sexualitatea, starea de sănătate fizică sau mentală.

      În același timp, epidemia de obezitate este, în continuare, o problemă de sănătate publică, din ce în ce mai mulți oameni fiind clasificați ca supraponderali sau obezi, pe baza indicelui de masă corporală (IMC), estimându-se că, până în 2030, aproximativ un miliard de oameni vor suferi de obezitate. (World Obesity Atlas 2022, n.d.)

      Aceste lucruri par să fie în opoziție: cum putem să promovăm acceptarea tuturor tipurilor de corpuri, indiferent de mărime și, în același timp, să combatem epidemia de obezitate? Problema care a apărut în ultimii ani este că mișcarea body positivity, deși are la bază principii sănătoase, a ajuns să fie un factor negativ în raport cu epidemia de obezitate.

      Probleme în mesajul contemporan al mișcării body positivity

      Cea mai frecventă critică la adresa mișcării body positivity este că mesajul acesteia subminează eforturile de combatere a epidemiei de obezitate, prin faptul că promovează un stil de viață nesănătos, încurajând oamenii să accepte și să normalizeze o greutate corporală nesănătoasă (în exces).

      Persoanele supraponderale sau obeze apar, în prezent, reprezentate într-o lumină pozitivă în media, filme și chiar în domenii în care nu au fost văzute până recent, precum în industria fitness, industria modei sau ca modele în muzică și entertainment. Însă normalizarea vizuală a corpurilor supraponderale poate contribui la creșterea prevalenței supraponderabilității și a obezității, în special în rândul persoanelor cu un nivel de educație sau de venit mai scăzut. (L. McWhorter, 2021)

      Influența activiștilor care susțin acceptarea corpurilor supraponderale cu scopul de a reduce stigmatizarea asupra publicului afectează abilitatea de a recunoaște excesul de greutate ca atare și consecințele negative ale acestui exces asupra sănătății și, prin urmare, recunoașterea necesității de schimbare a comportamentelor sau stilului de viață nesănătos care au determinat apariția acestei probleme.

      Persoane supraponderale sau obeze apar pe copertele revistelor și au mulți fani pe rețelele sociale, unde proiectează o imagine a succesului sub deviza ”fit, fabulous, and fat” care contrazice mesajele de sănătate publică ce descurajează stilurile de viață nesănătoase. Deși este posibil ca o persoană supraponderală sau obeză să fie sănătoasă, există nenumărate studii care documentează faptul că aceste persoane sunt expuse unor riscuri de îmbolnăvire semnificativ mai mari în comparație cu persoanele normoponderale.

      În ciuda dovezilor empirice, mulți activiști se mândresc cu faptul că au un indice de masă corporală mare și se bucură de greutatea lor, promovând nu doar acceptarea, ci chiar un sentiment de mândrie în legătură cu excesul de greutate. Mai mult, persoanele care se opun acestor idei sunt acuzați de discriminare și stigmatizare, iar cele care doresc să scadă în greutate sunt acuzați că nu își iubesc sau acceptă corpul.

      Într-un fel, se creează un nou val de presiune socială, relativ în opoziție cu cea exercitată de normele sociale, asupra persoanelor care își doresc să scadă în greutate, aceștia ajungând în situația de a nu se putea conforma la niciunul dintre cele două seturi de norme.

      Într-o serie de studii realizate în 2021 de Sarah Coyne și colegii săi, un grup de femei a ascultat trei versiuni ale aceleiași melodii, dar cu versuri diferite: una cu versuri care promovau o atitudine negativă legată de aspectul fizic, una cu versuri care promovau o atitudine pozitivă și o versiune relativ neutră, în care cuvintele descriau aspectul unei case.

      În urma acestor studii au constatat că, în general, femeile au o părere mai bună despre corpul lor după ce au ascultat varianta pozitivă, spre deosebire de cea negativă, sugerând că melodiile cu versuri care promovează o imagine corporală pozitivă ar putea să le transmită această atitudine femeilor care le ascultă.

      Comparând efectele versiunii neutre și a celei pozitive, au constatat că femeile care aveau deja o imagine negativă asupra propriului corp au fost afectate în mod negativ chiar și de versiunea neutră a melodiei, sugerând că melodiile al căror mesaj nu are nicio legătură cu aspectul sunt cea mai bună alegere în contextul imaginii corporale, cel puțin pe termen scurt. (Coyne et al., 2021)

      De asemenea, atunci când mesajele de sănătate publică se concentrează asupra comportamentelor sănătoase, precum înlocuirea băuturilor carbogazoase cu apă sau îmbunătățirea consumului de legume și fructe, fără a menționa greutatea corporală sau obezitatea, oamenii declară că se simt mai motivați și intenționează să își schimbe comportamentul (Puhl et al., 2012)

      Prin urmare, atâta timp cât discuția rămâne centrată pe aspectul fizic, respectiv excesul de greutate, fie că acesta este blamat sau glorificat, atenția dedicată altor aspecte care ar putea promova o atitudine și comportamente mai sănătoase față de propriul corp rămâne limitată.

      Complexitatea mișcării body positivity

      Relația dintre body positivity și obezitate este una complexă, fiind vorba de multe elemente importante interconectate, precum acceptarea, discriminarea, standardele sociale nerealiste legate de aspectul fizic, imaginea corporală și imaginea de sine.

      Din cele discutate anterior, mișcarea body positivity pare să promoveze o greutate corporală nesănătoasă ca fiind normală sau frumoasă. Totuși, este important să observăm că mișcarea body positivity nu se referă doar la promovarea unei anumite greutăți sau forme a corpului, ci și la respingerea standardelor de frumusețe nerealiste și limitate, care ne sunt adeseori impuse de către societate, cu scopul combaterii discriminării bazate pe greutate și al îmbunătățirii imaginii corporale și de sine. În plus, această mișcare include promovarea comportamentelor sănătoase și nu doar acceptarea greutății corporale, oricât de mare ar fi aceasta.

      Mișcarea body positivity este un răspuns la modul stereotipic în care media portretizează femeile. Mesajele conținute de muzica pop și videoclipuri, de exemplu, se concentrează adesea pe aspect și prezintă o imagine a frumuseții foarte specifică și imposibil de obținut. Cercetările au demonstrat că există o legătură directă între modul în care media sexualizează femeile și le portretizează ca pe niște obiecte și dezvoltarea unei imagini corporale nesănătoase la femei. (Coyne et al., 2021)

      În mod asemănător, un studiu din 2017, la care au participat utilizatori ai aplicației Tinder, a arătat că aceștia au un nivel mai scăzut de satisfacție legat de aspectul fizic și o tendință mai mare de a face comparații cu alte persoane și de a internaliza idealurile sociale de frumusețe. Rezultatele studiului sugerează că aplicația reprezintă un mediu prin care presiunile legate de aspectul fizic conduc la o imagine corporală și de sine negativă. (Strubel & Petrie, 2017)

      Pe de altă parte, această mișcare continuă să crească în popularitate pe rețelele sociale, iar femeile tind să aibă o părere mai bună despre corpul lor după ce văd materiale care prezintă o imagine corporală sănătoasă. Acest tip de body positivity reprezintă mai mult decât simpla acceptare a propriului corp, promovând aprecierea acestuia și punând accentul pe modul în care se simte și pe ceea ce poate face. (Coyne et al., 2021)

      În cartea Woman’s Embodied Self, autoarele analizează standardele (imposibile) după care sunt judecate corpurile femeilor, care sunt învățate că ar trebui să fie frumoase, dar fără să depună prea mult efort, sexy dar fără să pară ușuratice, pudice dar nu puritane, să aibă o siluetă slabă, dar cu forme pline, să aibă un aspect tineresc dacă sunt adulte și unul matur dacă sunt adolescente șamd. Aceste standarde imposibile determină femeile să se implice constant în activități prin care să-și modifice corpul, ceea ce conduce la depersonalizare și la o imagine de sine negativă. Soluțiile oferite pentru această problemă se referă la contestarea acestor standarde și rezistența la presiunile externe de a-și modifica corpul într-un mod nesănătos.

      Studiile au demonstrat că persoanele care au un grad înalt de autocompasiune și de satisfacție legată de imaginea corporală tind să aibă obiceiuri alimentare mai sănătoase și sunt mai predispuși să participe în activități fizice. O meta-analiză a studiilor a concluzionat că stigmatizarea și discriminarea pe baza greutății corporale sunt asociate cu o sănătate mentală și fizică deficientă și pot avea un impact negativ asupra eforturilor legate de gestionarea greutății. Acestea sugerează că promovarea stimei de sine și a autocompasiunii, în loc de stigmatizare, ar fi mai eficientă în promovarea comportamentelor sănătoase și în combaterea epidemiei de obezitate.

      În concluzie

      În ciuda acestor probleme, există modalități prin care conceptul de body positivity și problema epidemiei de obezitate pot fi reconciliate. Una dintre abordări este să se promoveze concomitent o imagine corporală sănătoasă și obiceiuri sănătoase. Astfel, oamenii pot fi încurajați să adopte comportamente sănătoase, precum activitatea fizică regulată și alimentația sănătoasă, și, în același timp, să aibă un nivel ridicat de autoacceptare și autocompasiune. În plus, este important să ținem cont de presiunea socială, discriminarea și impactul pe care le are asupra sănătății și a stimei de sine a oamenilor.

      În concluzie, mișcarea body positivity și epidemia de obezitate par să fie în opoziție, dar putem privi lucrurile dintr-o perspectivă diferită. În loc să punem acceptarea de sine în opoziție cu sănătatea publică, am putea să le promovăm pe amândouă, concomitent, prin promovarea unei imagini corporale și a unor obiceiuri sănătoase luptând, în același timp, împotriva presiunii sociale și a discriminării. Astfel, putem crea o societate mai sănătoasă, mai echitabilă și mai incluzivă pentru toată lumea.

      Referințe:

      • Cohen, Rachel, Toby Newton-John, și Amy Slater. “The Case for Body Positivity on Social Media: Perspectives on Current Advances and Future Directions.” Journal of Health Psychology 26, nr. 13 (19 martie, 2020): 2365–73. https://doi.org/10.1177/1359105320912450.
      • Coyne, Sarah M., Emilie J. Davis, Wayne Warburton, Laura Stockdale, Imogen Abba, și Dean M. Busby. “Mirror, Mirror on the Wall: The Effect of Listening to Body Positive Music on Implicit and Explicit Body Esteem.” Psychology of Popular Media 10, nr. 1 (ianuarie 2021): 2–13. https://doi.org/10.1037/ppm0000273.
      • L. McWhorter, Ketrell. “Obesity Acceptance: Body Positivity and Clinical Risk Factors.” Cardiac Diseases – Novel Aspects of Cardiac Risk, Cardiorenal Pathology and Cardiac Interventions, 28 iulie, 2021. https://doi.org/10.5772/intechopen.93540.
      • PhD, Chrisler Joan, și Ingrid Johnston-Robledo. Woman’s Embodied Self: Feminist Perspectives on Identity and Image (Psychology of Women). Ed 1, American Psychological Association, 2017.
      • Puhl, R, J L Peterson, și J Luedicke. “Fighting Obesity or Obese Persons? Public Perceptions of Obesity-Related Health Messages.” International Journal of Obesity 37, nr. 6 (11 septembrie, 2012): 774–82. https://doi.org/10.1038/ijo.2012.156.
      • Strubel, Jessica, și Trent A. Petrie. “Love Me Tinder: Body Image and Psychosocial Functioning among Men and Women.” Body Image 21 (iunie 2017): 34–38. https://doi.org/10.1016/j.bodyim.2017.02.006.
      • World Obesity Federation. “World Obesity Atlas 2022,” n.d. https://www.worldobesity.org/resources/resource-library/world-obesity-atlas-2022.

      Arta amânării: nu lăsa pe mâine ce poți face azi, lasă pe poimâine

      Oare există vreo modalitate mai bună să nu faci treabă decât să citești articole despre cum să faci treabă? Mă îndoiesc. Dacă tot suntem aici ca să tragem de timp, iată un citat fără nicio legătură cu subiectul, doar așa ca să poți petrece mai mult timp evitând orice eviți să faci în acest moment:

      Al doilea tip de teorii referitoare la percepția înălțimii sunetului datează încă din anul 1683, când anatomistul francez Joseph Guichard Duverney era de părere că frecvența este codată mecanic în înălțime, prin rezonanță (Green și Wier, 1984). Pentru a evalua această teorie, trebuie să dăm mai întâi un exemplu de rezonanță. Urechea conține o structură asemănătoare unui instrument cu corzi, ale cărui părți componente sunt acordate la diferite frecvențe, astfel încât la emiterea unei frecvențe, partea corespunzătoare a structurii să vibreze. Această idee s-a dovedit a fi în mod esențial corectă; structura respectivă este membrana bazilară.

      Introducere în psihologie, Atkinson et al

      Bun, acum că ai mai întârziat aproximativ 23 de secunde cu ce aveai de făcut, hai să vedem ce putem să mai facem pentru a ne asigura succesul în procrastinare. Iată 47 de sfaturi pentru o procrastinare reușită. Nu te îngrijora, nu vom trece efectiv prin toate cele 47 de sfaturi, nu am atâta timp la dispoziție, deci pun aici primii cinci și te las pe tine să-i descoperi pe restul (asta dacă nu te apuci de altceva între timp, bineînțeles).

      Sfatul 1: Lista de liste

      Primul pas spre o procrastinare de succes este, desigur, să te pregătești minuțios. Și ce metodă de pregătire mai bună decât crearea unei liste? Dar stai, nu orice fel de listă – ai nevoie de o listă cu toate listele pe care trebuie să le faci. Lista de cumpărături pe care o vei face săptămâna viitoare, lista cu toate serialele pe care vrei să le vezi (toate sezoanele într-un singur weekend), lista cu scuze pentru ocaziile în care nu vei finaliza treaba la timp și, desigur, lista cu toate metodele de organizare pe care le vei încerca… cândva. Visul oricărui “procrastinator” – planificarea infinită cu sentimentul că este productiv…

      Sfatul 2: Bântuie pe social media

      Nu poți să începi treaba fără să fii la curent cu absolut tot ce se întâmplă online, nu-i așa? Trebuie să știi ce fac prietenii tăi, ce a mâncat colega la prânz, și bineînțeles, să urmărești ultimele trenduri. Poate că găsești un meme amuzant – este datoria ta să-l distribui tuturor. Și nu uita de videoclipurile acelea captivante pe YouTube; ai văzut deja 30 de shorts, ce mai contează încă unul? Nici nu-ți dai seama când au trecut ore întregi fără să produci ceva concret. Felicitări, ai devenit maestru în arta procrastinării prin social media!

      Sfatul 3: Devino expert în productivitate

      Dedica ore în șir cercetând despre cele mai eficiente metodologii de lucru și tehnici de gestionare a timpului. Un articol interesant despre metoda Pomodoro sau cum tehnica Getting Things Done (GTD) îți poate revoluționa productivitatea? Momentul optim să le citești este exact atunci când ar trebui să dormi. Cel mai important este să te asiguri că nu aplici nimic din ceea ce înveți. Cunoștințele tale despre productivitate sunt doar pentru a impresiona prietenii. Este metoda perfectă să-ți menținii statutul de ‘aproape productiv’, devenind un artist desăvârșit în arta amânării.

      Sfatul 4: Lasă pe ultimul moment

      Acest pas este esențial, împreună cu a nu estima corect cât timp îți ia să faci ceva. De ce să te apuci din timp când poți avea parte de momente minunate de tensiune și stres în apropierea termenului limită? Acesta nu este doar un exercițiu de amânare, ci și un test al vitezei tale de lucru sub presiune. Repetă mantra: “Lucrez cel mai bine sub presiune” sau “Sunt mai creativ când timpul e scurt”. Sigur ajută.

      Sfatul 5:

      (BRB) …

      Visuri mari în pași mici: secretul construirii obiceiurilor de succes

      Intro

      Când vine vorba de formarea de noi obiceiuri, lucrurile pot părea un pic contradictorii. Pe de o parte, James Clear ne spune în “Obiceiuri Atomice” că cel mai bine e să facem obiceiurile noi cât se poate de simple, atât de simple încât să nu mai avem nicio scuză să nu le urmăm.

      Ideea e că, dacă eliminăm complexitata, ne va fi mult mai ușor să ne urmăm noile noastre planuri. Dar, pe de altă parte, există Legea Yerkes-Dodson, pusă la punct de psihologii Robert M. Yerkes și John Dillingham Dodson, care ne spune că sarcinile trebuie să aibă un anumit grad de dificultate pentru a ne menține motivați și productivi. Dacă e prea ușor, s-ar putea să nu ne trezească interesul.

      Acest articol explorează calea de mijloc între aceste două perspective și încearcă să vă ofere câteva sfaturi utile pentru a-ți forma obiceiuri noi cu succes.

      Începe cu pași mici (modelul comportamental al lui BJ Fogg): alege o acțiune foarte simplă

      Una dintre cele mai eficiente strategii pentru a forma obiceiuri noi este să începi cu pași foarte mici. BJ Fogg, expert în psihologia comportamentului, subliniază importanța „obișnuințelor mici” în modelul său comportamental.

      Ideea e să alegi un obicei nou atât de simplu încât aproape că îl poți face fără să te gândești. Asta poate fi atât de simplu precum două flotări pe zi sau un pahar cu apă dimineața la prima oră.

      “Secretul” este să faci obiceiul atât de ușor încât e mai greu să găsești o scuză pentru a nu-l face decât să-l faci de fapt. Începând cu pași mici, nu ești copleșit de acea sarcină și e mai ușor să o faci în mod constant, ceea ce este crucial pentru formarea unor obiceiuri stabile, de lungă durată.

      Alege declanșatori clari (bucla obișnuințelor): leagă noul obicei de lucruri care există deja în rutina ta

      După ce alegi un obicei simplu, pasul următor este să stabilești declanșatori clari pentru acesta. Aceasta se bazează pe conceptul lui Charles Duhigg despre bucla obișnuințelor, care include un semnal, o rutină și o recompensă.

      Declanșatorul este un semnal specific care îți semnalează că este momentul să pui în practică noul tău obicei. Acesta poate fi un moment al zilei, un loc anume sau o acțiune. De exemplu, dacă obiceiul tău este să meditezi, semnalul tău ar putea fi să o faci imediat după ce te trezești.

      Cheia este să fii cât se poate de specific în legătură cu semnalul tău pentru a te asigura că acționezi în mod consistent. Un declanșator bine definit ajută la încorporarea obiceiului în rutina ta zilnică, făcându-l mai automat și mai puțin dependent de memorie sau voință.

      Monitorizează progresul (gamificare & auto-monitorizare): ține un jurnal al obiceiurilor

      Urmărirea progresului tău este un aspect foarte important în formarea obiceiurilor. Poți face asta prin gamificare și auto-monitorizare. Folosește un instrument simplu de monitorizare a obiceiurilor, cum ar fi un calendar sau o aplicație, pentru a nota de fiecare dată când îndeplinești cu succes obiceiul.

      Această reprezentare vizuală a progresului tău poate fi incredibil de motivantă. Transformă formarea obiceiului într-un joc, unde fiecare bifa este o ‘victorie’. Acest lucru nu doar că îți oferă un ghid clar al realizărilor tale, dar te ajută și să identifici modele sau provocări în călătoria ta de formare a obiceiurilor. Vizualizarea progresului tău în timp poate fi un factor puternic în sprijinul motivației pentru a continua.

      Creștere graduală (abordarea Kaizen): crește treptat complexitatea obiceiului

      Pe măsură ce obiceiul tău devine o parte obișnuită din programul tău, este un moment bun să-i mărești treptat complexitatea. Acest lucru urmează abordarea Kaizen, care se concentrează pe îmbunătățire continuă și incrementală.

      Ideea aici este să te provoci suficient pentru a rămâne implicat, dar nu atât de mult încât să devină copleșitor. De exemplu, dacă obiceiul tău este să citești, ai putea începe citind o pagină pe zi, apoi să crești treptat până la un capitol pe zi. Această progresie treptată te ajută să menții obiceiul gestionabil, asigurând în același timp creștere continuă și interes.

      Responsabilitate (sustinere socială): spune-le celorlalți despre obiectivele tale

      Când le spui prietenilor, familiei sau unui grup de suport despre obiectivele tale, poate spori în mod semnificativ angajamentul tău față de noul tău obicei.

      Conceptul de suport social și responsabilitate înseamnă că e mai probabil să duci la capăt ceea ce ți-ai propus atunci când știi că alții sunt conștienți de obiectivele tale și îți pot oferi încurajare.

      Fie că este vorba despre un check-in săptămânal cu un prieten sau te alături unei comunități online cu obiective similare, având acestă susținere din exterior poate oferi motivație suplimentară și un sentiment de responsabilitate.

      Reflecție (mindfulness): reflectă asupra modului în care obiceiul se integrează în viața ta

      Încorporarea mindfulnessului în călătoria ta de formare a obiceiurilor poate să-ți crească semnificativ gradul de conștientizare și angajamentul. Reflecția atentă presupune să iei o pauză pentru a te gândi la cum îți influențează obiceiul sentimentele, gândurile și starea generală de bine.

      Aceasta ar putea fi un scurt moment, în fiecare zi, în care reflectezi asupra beneficiilor pe care le ai datorită noului tău obicei. O astfel de reflecție nu doar că aprofundează înțelegerea motivului pentru care păstrezi obiceiul, dar și întărește motivația de a continua.

      Intenții de Implementare: un plan de viitor specific

      Pentru ca obiceiurile tale să devină durabile, este foarte important să-ți stabilești planuri specifice legate de locul și momentul în care vei face activitatea respectivă. Această strategie, cunoscută sub numele de intenții de implementare, înseamnă să creezi planuri de acțiune detaliate.

      De exemplu, în loc de o idee vagă că vrei să faci sport, specifică faptul că vei alerga 20 de minute în fiecare dimineață la ora 7 în parcul din apropiere. Acest nivel de detaliu transformă intențiile vagi în acțiuni concrete, crescând probabilitatea de a le urma.

      Concluzie

      În acest articol, am explorat o abordare relativ echilibrată a formării obiceiurilor, combinând un început simplu cu motivația furnizată de provocarea în sine. Iată un scurt rezumat:

      • Începe cu pași mici: alege obiceiuri ușoare pentru început.
      • Stabilește semnale clare: folosește indicii cât mai specifice pentru a asigura consecvența.
      • Crește gradual complexitatea: îmbunătățește obiceiul în timp.
      • Responsabilizează-te: împărtășește-ți obiectivele pentru a obține susținere.
      • Reflectă conștient: conștientizează impactul obiceiului în viața ta.
      • Planifică acțiuni specifice: fă planuri concrete pentru obiceiurile tale.

      În concluzie, succesul în formarea obiceiurilor este susținut de găsirea unui echilibru potrivit între simplitate și dificultate și integrarea acestor strategii în viața ta de zi cu zi. Prin pași mici, conștienți, spre obiectivele tale, ești mai predispus să creezi obiceiuri care duc la schimbări pozitive și de lungă durată.

      Referințe:

      1. Clear, J. (2018). Atomic Habits: An Easy & Proven Way to Build Good Habits & Break Bad Ones. Avery.
      2. Duhigg, C. (2012). The Power of Habit: Why We Do What We Do in Life and Business. Random House.
      3. Fogg, B.J. (2019). Tiny Habits: The Small Changes That Change Everything. Houghton Mifflin Harcourt.
      4. Yerkes, R.M., & Dodson, J.D. (1908). The relation of strength of stimulus to rapidity of habit-formation. Journal of Comparative Neurology and Psychology, 18, 459-482.
      5. Maier, J. (2020). “The Kaizen Way: One Small Step Can Change Your Life”