Teoria atașamentului, dezvoltată inițial de John Bowlby, afirmă că legătura emoțională formată între copil și îngrijitorii săi principali are un impact profund asupra dezvoltării emoționale ulterioare a acestuia și se reflectă în comportamentul său ulterior. Aceasta teorie susține că această legătură inițială formează baza pe care se construiesc toate relațiile viitoare.

Tipuri de atașament:

Atașament securizant: Copiii care dezvoltă un atașament securizant se simt în siguranță atunci când îngrijitorul este prezent. Sunt supărați în absența acestuia, dar atunci când revine în prezența sa, copilul are o reacție pozitivă și continuă explorarea mediului său. Astfel, copii cu atașament securizant au o “bază” de siguranță, reprezentată de îngrijitor, și astfel se simt încrezători să exploreze lumea, știind că pot conta pe sprijinul acestuia. Ca adulți, aceștia tind să aibă relații stabile și sănătoase, manifestând deschidere și încredere în interacțiunile cu ceilalți.

Atașament anxios-evitant: În cazul atașamentului evitant, copiii pot părea neafectați de prezența sau absența îngrijitorului, iar atunci când acesta revine în prezența lor, tind să evite sau să ignore îngrijitorul, continuând să se joace sau să exploreze fără să solicite consolare sau contact. Acest comportament reflectă o strategie adaptativă dezvoltată ca reacție la lipsa unui răspuns emoțional din parteala îngrijitorului. Ei învață să se auto-consoleze și să se descurce singuri, iar adulții cu acest tip de atașament pot avea dificultăți în a stabili legături emoționale profunde și adesea preferă independența excesivă.

Atașament anxios-rezistent: Copiii cu acest tip de atașament manifestă adesea un nivel ridicat de supărare când îngrijitorul pleacă, iar plânsul și comportamentele de atragere a atenției sunt intense. La reîntoarcerea îngrijitorului, aceștia manifestă rezistență față de îngrijitor și sunt greu de consolat. Acest tip de atașament se caracterizează prin inconsistența răspunsurilor emoționale din partea îngrijitorului, făcând copilul nesigur și mereu anxios cu privire la disponibilitatea acestuia. Adulții care au format acest tip de atașament pot fi prea dependenți de partenerii lor și pot căuta constant validare și atenție.

Atașament dezorganizat: Copiii cu atașament dezorganizat afișează comportamente contradictorii și confuze deoarece au avut îngrijitori extrem de imprevizibili sau au fost în situații traumatizante. Acești copii pot manifesta comportamente extreme, cum ar fi cel de înghețare (freeze), comportamente auto-agresive sau manifestări accentuate de teamă. Ca adulți, pot avea dificultăți semnificative în gestionarea emoțiilor și pot manifesta comportamente impulsive sau dezorganizate în cadrul relațiilor.

Influența teoriei atașamentului asupra adulților

“Attachment in Adulthood”, de Mario Mikulincer și Phillip R. Shaver, oferă o privire de ansamblu asupra teoriei și cercetării în domeniul atașamentului la adulți, explorând modul în care experiențele timpurii de atașament influențează structura, dinamica și schimbările în relațiile acestora. Cartea oferă foarte multe informații în acest sens – în loc de concluzie, am inclus doar câteva idei de bază pe acest subiect.

Astfel, în relațiile de cuplu, adulții cu un atașament securizant tind să formeze relații stabile și pline de încredere. Ei sunt confortabili cu intimitatea și depind reciproc unul de celălalt, în mod sănătos. Spre deosebire de aceștia, adulții cu atașament anxios pot fi prea dependenți de parteneri, având nevoie constantă de validare sau apropiere, sau pot fi constant îngrijorați de posibilitatea de a fi părăsiți.

În ceea ce privește stilul parental, adulții care au avut un atașament securizant în copilărie sunt mai predispuși să devină părinți sensibili și receptivi față de copii lor. Adulții cu un istoric de atașament anxios pot avea dificultăți în stabilirea unei legături emoționale consecvente cu proprii copii, repetând astfel modelele învățate, cu riscul de a le transmite mai departe generației următoare.

Referințe:

1. Bowlby, J. (1969). Attachment and Loss Vol. 1: Attachment. Basic Books.
2. Ainsworth, M.D.S., Blehar, M.C., Waters, E., & Wall, S. (1978). Patterns of Attachment: A Psychological Study of the Strange Situation. Hillsdale, NJ: Erlbaum.
3. Oppenheim, D., & Goldsmith, D.F. (2007). Attachment Theory in Clinical Work with Children: Bridging the Gap between Research and Practice. Guilford Press.
4. Mikulincer, M., & Shaver, P. R. (2016). Attachment in adulthood: Structure, dynamics, and change (2nd ed.). Guilford Press.